În clasa a IX-a, la Colegiul Naţional "Unirea", erau disponibile în format electronic online. Acum acest lucru nu mai este. Consider iniţiativa Ministerului Educaţiei Naţionale ca fiind una necesară dacă vrem un sistem educaţional performant, de încredere, care să implice fără ocolişuri toate cele trei părţi: părinţi, profesori, ELEVI.
Ministerul Educaţiei este dispus să plătească aproape 22 de milioane de lei pentru implementarea unei platforme on-line prin intermediul căreia, printre altele, părinţii vor putea afla ce note au obţinut la şcoală copiii lor şi dacă aceştia chiulesc. Acest lucru va fi posibil prin intermediul unui catalog virtual în care vor fi înregistrate atât notele şi calificativele obţinute de şcolari, cât şi absenţele. Totodată, în sistem va fi inclus şi orarul elevilor şi al profesorilor.Ziarul Ring mai precizează şi că vor fi contorizate absenţele profesorilor şi că va exista şi posibilitatea de alertare a părinţilor.
Date complete despre fiecare elev
Platforma va avea şi un registru naţional al tuturor elevilor. În acesta vor fi cuprinse informaţii despre situaţia şcolară, respectiv rezultatele semestriale şi anuale, date medicale, despre bursele sau ajutoarele sociale de care beneficiază, dar şi activităţile şcolare şi chiar extraşcolare la care participă elevii. Însă nu vor fi trecute cu vederea nici sancţiunile disciplinare aplicate tinerilor, ce vor fi menţionate detaliat aici. Sistemul “îşi propune susţinerea creşterii capacităţii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de planificare şi monitorizare a sistemului educaţional românesc”, se specifică în documentele oficiale. Proiectul ministerului este finanţat prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Știu că mă iubești, așa că nu mă spama...