joi, 18 aprilie 2013

CJE Vrancea: Salvăm un profesor, salvăm generații!


Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, împreună cu Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”, organizează evenimentul caritabil „Salvăm un profesor, Salvăm generații!”.

Acesta va avea loc vineri, 26 aprilie, ora 18:00, la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” și are ca scop ajutorarea profesoarei de biologie de la Școala „Ștefan cel Mare”, Maria Sterea, diagnosticată în luna martie a anului 2013 cu leucemie acută mieloblastică M4.

sâmbătă, 13 aprilie 2013

PSY - Gentleman - un nou videoclip ce creează senzație

Are același stil ca Gangnam Style, are un dans specific pueril, cu caracter obscen, dar care va face din nou senzație. Este vorba de PSY și noul videoclip disponibil pe YouTube de astăzi, 13 aprilie, Gentleman.
 Astăzi a apărut pe canalul oficial YouTube al său. Deja are vreo 200 000 de like-uri, precum și contorul pentru vizualizări rămas blocat la 301. Da, este ceva. Ce părere aveți despre noul videoclip?

duminică, 7 aprilie 2013

Mesajul comunității Masai - Avaaz.org

Dragi prieteni,




În câteva ore, președintele Tanzaniei, Jakaya Kikwete, ar putea demara evacuarea a zeci de mii de masai de pe pământurile noastre, pentru a face loc vânătorilor de lei și leoparzi. Ultima oară când Avaaz a tras un semnal de alarmă pentru tribul nostru, președintele s-a văzut nevoit să își abandoneze planul. Presiunea globală îl poate opri din nou. Dați click mai jos pentru a ne ajuta:
Suntem bătrânii tribului Masai, unul dintre cele mai vechi triburi africane. Guvernul tocmai a anunțat că plănuiește să alunge mii de familii de pe pământurile noastre pentru ca turiștii bogați să poată împușca aici în voie lei și leoparzi. Evacuările vor începe imediat.

Anul trecut, când acest plan a fost dezvăluit pentru prima oară, aproape un milion de membri Avaaz ne-au sărit în ajutor. Atenția voastră și furtuna pe care ați declanșat-o au forțat Guvernul să își nege intențiile și au oprit proiectul timp de câteva luni. Dar președintele a așteptat ca atenția comunității internaționale să scadă și acum și-a reactivat planul de acaparare a pământului nostru. Avem din nou nevoie urgentă de ajutorul vostru!

Chiar dacă președintelui Kikwete nu îi pasă de noi, acesta a dovedit deja că va răspunde la presiunea globală - adică la apelul vostru! Dacă trimiteți mesaje ambasadelor Tanzaniei din toată lumea, Kikwete va primi o avalanșă de rapoarte despre furtuna provocată de tentativele lui recente de a ne deposeda de pământul nostru. Este singura noastră șansă de a îl convinge să nu ne distrugă comunitatea.

Dați click aici și cereți ambasadelor să oprească evacuarea:

http://www.avaaz.org/ro/save_the_maasai_sam/?bNahLcb&v=23825

Trimiteți apoi tuturor mesajul de mai jos. Dacă milione de voci, din toată lumea, îi vor cere președintelui Kikwete să ne salveze pământul, acesta va trebui să le asculte!

Cu speranță și determinare,

Bătrânii tribului Masai din regiunea Ngorongoro

joi, 4 aprilie 2013

Mesaj din partea președintelui CNE, Iulia Miron, cu privire la programul "Să știi mai multe, să fii mai bun"

Dragi colegi,


Ne dorim o schimbare în societate. Este de datoria noastră  să ne implicăm  și să luptăm pentru realizarea idealurilor  generației pe care o reprezentăm . Ne dorim o societate prosperă, un nivel de trai ridicat, un mediu înconjurător ocrotit. La baza contrucției unei asemenea societăți va trebui să predomine valori identitare, umanitare, vertebrale. Va fi o adevărată provocare să schimbăm mentalități, principii, sisteme, să ne cerem drepturile, să ne respectăm obligațiile, în calitate de cetățeni responsabili. Pentru realizarea acestor aspirații, munca trebuie să înceapă din timp.

O oportunitate prin care putem să ne aducem contribuția la îmbunătățirea sistemului educațional, domeniu de interes primordial pentru noi, elevii, este implicarea în programul Săptămâna Altfel. Datorită implementării acestui program, elevii din România au ocazia să se implice și să cunoască educația non-formală, un factor extrem de important în educarea copiilor și dezvoltarea personalității lor, care din păcate nu este suficient de exploatat în învățământul românesc.  Programul oferă șansa elevilor de a-și deschide noi orizonturi, de a-și îmbogăți cunoștințele culturale, de lucra în echipă și de a-și descoperi noi telente, hobby-uri, chiar cunoaște  persoane cu care pot avea diverse lucruri în comun.

Dragi colegi, profitați din plin de această săptămână, organizați în continuare activități cel puțin la fel de interesante precum cele din ediția trecută, apelați la reprezentanții Consiliilor Elevilor care sunt și de această dată promotorii acestui prgram, precum și la consilierii educativi pentru orice inițiativă, idee de proiect sau activitate pe care o dorește colectivul vostru. Vă urez succes și spor în această săptămână și nu uitați că lupta pentru o generație altfel începe în prezent!
 

Preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor
Iulia Flavia Miron
via - Comunicat de presă emis de Consiliul Național al Elevilor

Spune NU fracturării hidraulice în România

Documentarul Wild Carpathia (realizat de Charlie Ottley pentru Travel Channel) surprinde măreția și fragilitatea unui ecosistem unic și ne arată de ce e atât de important să îl conservăm în toată splendoarea lui pentru generațiile viitoare.

Guvernul României a concesionat suprafețe mari din unele dintre cele mai frumoase zone ale țării, pentru începereafracturării hidraulice în vara lui 2013. Locuitorii acestor zone au protestat vehement, dar toate aceste proteste au fost până acum ignorate de presă și de autorități.

  • Fracturarea hidraulică o metodă extrem de periculoasă de extragere a gazelor naturale, care ne poate otrăvi apa, aerul și solul.

  • Chimicalele folosite pentru forare sunt toxice și pot contamina apa în urma unor scurgeri sau accidente; pentru foraj sunt necesare milioane de litri de apă, ceea ce poate epuiza rezervele locale.

  • Apa reziduală rezultată în urma fracturării conține substanțe radioactive și chimicale toxice și este extrem de periculoasă, ceea ce face depozitarea ei extrem de dificilă și riscantă.

  • În urma fracturării hidraulice, gazul natural poate "migra" în rezervele de apă potabilă, punând locuințele și fântânile din vecinătate în pericol de explozie. În SUA au fost documentate peste 1.000 de cazuri de contaminare a apei în apropierea zonelor de extracție.

  • Fracturarea hidraulică accelerează schimbările climatice și este asociată cu alunecări de teren și cutremure.

Mai multe state - printre care Franța, Bulgaria și câteva landuri germane și cantoane elvețiene - au interzis fracturarea hidraulică sau au instituit moratorii împotriva acestei metode.

Pe 4 aprilie vor avea loc demonstrații în toată țara pentru a atrage atenția Guvernului și presei asupra alegerii reale a poporului român, ignorată până acum: Spunem NU fracturării hidraulice!

Împreună suntem mai puternici decât ei! Haideți să interzicem fracturarea hidraulică pe întreg teritoriul României! Dă click mai jos pentru a semna petiția și trimite mesajul mai departe:

http://www.avaaz.org/ro/spune_
nu_fracturaerii_hidraulice_an_romania/?bNahLcb&v=23607/

marți, 2 aprilie 2013

Concert caritabil pentru Asociația Copiilor Abandonați din Focșani

Afișul de mai sus conține toate detaliile de care aveți nevoie. Așadar, sâmbătă, 13 aprilie 2013, ora 15:00, este organizat un concert caritabil în Piața Unirii din Focșani. Evenimentul este organizat de un grup de tineri cu inițiativă ce doresc să anime orașul, îndreptând atenția, totodată, spre latura nobilă.

Ce cei vin sunt rugați să doneze, dacă au posibilitatea. Bani, haine, jucării...

Curățenie în parcul auto al Arhiepiscopiei?

La sfârșitul lunii trecute, am fost șocat de o știre. De bine sau de rău, nu știu cum să o etichetez, cert este că situația actuală crease vâlvă.

Despre ce este vorba?

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Părintele Ciprian, a decis să vândă două mașini de lux din parcul auto al Arhiepiscopiei. Citește mai multe despre asta pe Vrancea Media.

Personal, consider că aceasta este o inițiativă faină, nu pentru că nu există acte caritabile ale Bisericii (există destul de multe), ci pentru că nu avem nevoie de lux ca să ne deplasăm dintr-o parte în alta. Dacă privim din perspectiva imaginii, această mișcare reprezintă un plus.